Cum va arăta presa viitorului. Tendințe tehnologice

  • Publicat: 20/11/2017
  • Vizualizări - 1

Cu toții am văzut sau măcar am auzit de drone. Unele redacții de presă au achiziționat chiar astfel de dispozitive și au angajat piloți care să le opereze pentru a surprinde imagini inedite de la diferite evenimente. Dronele sunt disponibile în prezent într-o mare varietate de forme și mărimi, de la mici avioane sau elicoptere, până la mașinării liliputane, nu mai mari decât o pasăre colibri sau chiar decât unele insecte.
În curând dronele vor fi perfecționate cu sisteme de zbor și de evitare autonomă a obstacolelor și nu va mai fi nevoie nici măcar de piloți pentru folosirea lor. Institutul Future Today include dronele printre tendințele importante ale anului viitor în domeniul jurnalismului.
Pentru al șaselea an pe lista tendințelor, ca și dronele, dispozitivele portabile reprezintă un pariu sigur și dincolo de anul 2018. Începând cu luna octombrie a acestui an, Institutul Future Today urmărește 536 de dispozitive portabile aflate în diferite stadii de proiectare/dezvoltare și până la cele intrate în producție de masă. FTI estimează că până la sfârșitul acestui an vor fi vândute peste 300 de milioane de astfel de dispozitive în întreaga lume. Mai mult de jumătate dintre acestea sunt dedicate biometricii și activităților de fitness, în timp ce celelalte sunt concepute pentru jocuri, muncă sau monitorizare medicală.
În prezent, aproape toate dispozitivele portabile necesită un smartphone sau un computer pentru a funcționa. Cele care vor fi scoase pe piață în 2018 vor continua să folosească telefoanele noastre mobile ca un hub informațional. Pe măsură ce piața acestor dispozitive se maturizează, iar aparate din ce în ce mai sofisticate sunt lansate de producători, vor apărea și oportunități de integrare a unor produse de presă.
Înființat în 2006 în Statele Unite, Institutul Future Today își propune să-i ajute pe lideri și organizațiile pe care aceștia le conduc să se pregătească de azi pentru provocările cu care se vor confrunta mâine. FTI se concentrează exclusiv asupra modului în care noile tehnologii și ultimele descoperiri ale științei influențează sau afectează anumite domenii de afaceri, cum transformă forța de muncă și cum poate aprinde schimbări la nivel geopolitic.
În fiecare an FTI publică câte un raport al tendințelor cu care se va confrunta plaja media în cursul anului următor. Dacă aceste tendințe se vor dovedi oportunități sau se vor transforma în amenințări pentru actorii media și consumatorii de media, rămâne de văzut. Lista FTI pentru anul viitor cuprinde 75 de tendințe, dintre care primele 60 au fost prezentate în materiale anterioare.
61. Doxing organizațional
„Doxing” este un termen care desemnează adunarea și publicarea unor informații personale despre cineva, iar doxingul organizațional reprezintă acest proces realizat la nivelul unei întregi organizații și se află pentru al doilea an pe lista tendințelor semnalate de FTI. Acest termen a fost introdus în expertul în securitate Bruce Schneier.
Edward Snowden, Wikileaks sunt exemple de doxing organizațional, la fel ca și spargerea serverelor Sony sau a unor departamente din Guvernul american. Aici nu este vorba despre hackeri care încearcă să fure informațiile necesare clonării și accesării cardurilor de credit, ci de publicarea unor informații personale, unele secrete, în scopul de a protesta față de anumite politici, de a expune practici incorecte desfășurate de companii sau actori guvernametali, sau, pur și simplu în scopuri de șantaj.
Ținând cont de succesul pe care astfel de acțiuni ale hackerilor l-au avut în ultimii ani, ne putem aștepta la continuarea practicilor de doxing organizațional, iar organizațiile de presă sunt și ele vulnerabile. Fiecare echipă de conducere trebuie să aibă un plan de management al riscului, în cazul în care vor deveni ținta unei acțiuni de doxing.
62. Blockchain pentru Jurnalism
Pentru al patrulea an pe lista tendințelor, sistemul de „blockchain” reprezintă baza de date pentru tranzacții la care participă toți cei care sunt implicați în sistemul de plăți digitale bitcoin. Acest „blockchain” este un registru public al tranzacțiilor. Astfel, „blockchain” reprezintă un fel de sistem de consens distribuit, care nu poate fi controlat de o singură persoană. Unii experți sunt de părere că, în curând, sistemul „blockchain” va deschide porțile unui nou tip de internet, un internet descentralizat. Deși, de obicei, sistemele de „blockchain” sunt folosite în legătură cu piețele financiare și tranzacții monetare, această tehnologie reprezintă un potențial și pentru jurnalism. Un astfel de sistem poate oferi proceduri de verificare și criptare, ușurând procesul prin care o redacție de știri, spre exemplu, colaborează cu un denunțător care dorește să rămână anonim. Sistemul poate fi folosit pentru a garanta autenticitatea surselor, fotografiilor și conținutului video. În viitor, acest sistem ar putea deveni un fel de registru public pentru știri — o rețea din care vor fi excluse în mod automat informațiile de tip fake news.
68. Drone — Microdrone
Microdronele pot naviga autonom prin spații foarte înguste pentru a investiga ce se află, de exemplu, sub dărâmăturile unei clădiri sau în zonele contaminate în care accesul oamenilor este riscant. În octombrie 2016 Armata americană a solicitat dotarea cu microdrone capabile să fie trimise în recunoaștere pe câmpul de luptă și care să fie suficient de mici încât să încapă într-un buzunar al uniformei soldaților. Astfel de drone, capabile să se târască, să înoate sau să zboare, vor fi folosite de jurnaliștii care transmit din zone de conflict sau din zone calamitate.
69. Drone — Livrarea cu drone
Spre sfârșitul anului 2016 a fost lansat primul serviciu comercial de livrări cu drone. Compania americană Zipline și-a dus sistemul de livrare cu drone în Rwanda, unde a livrat sânge pentru transfuzii. Companiile UPS, Amazon și DHL își testează între timp propriile flote de drone pentru livrări. În curând, dronele vor putea fi folosite pentru a livra presa în format print la domiciliul clienților.
73. Dispozitive portabile — Controlate prin gânduri
Astfel de dispozitive le vor permite în curând pasionaților de jocuri pe calculator să-și controleze avatarul doar cu ajutorul gândului. Neuralink este o companie care produce interfețe creier — mașină, ce a fost înființată de Elon Musk, și chiar dacă nu a lansat încă niciun produs, în toamna acestui an a început să fie foarte activă pe piața muncii, angajând ingineri și designeri. Startup-ul Neurable, din Boston, a creat un joc în realitatea virtuală controlat exclusiv cu ajutorul gândurilor. De ce nu și o interfață capabilă să acceseze știrile pe domenii de interes doar cu puterea gândului?
74. Internet of X
Pentru al treilea an pe lista de tendințe se află conceptul de Internet of X. Pentru cea mai mare parte a istoriei internetului nu am putut căuta decât documente în format text. Abia recent am putut face același lucru cu fotografiile — să introducem o fotografie într-un motor de căutare și să obținem imagini similare. Un startup israelian încearcă să ducă conceptul de internet mai departe. Compania Consumer Physics încearcă să ne propună un fel de internet al substanțelor comestibile. Proiectul lor vizează dotarea telefoanelor mobile cu funcții de spectroscopie moleculară astfel încât să putem obține imediat informațiile complete despre tot ceea ce ingerăm: mâncare, băuturi, pastile. Astfel, în viitorul apropiat vom putea scana o bucată de piept de pui pentru a vedea exact câte calorii și câtă grăsime conține. Un telefon dotat astfel va putea analiza și medicamentele, identificând imediat dacă un produs farmaceutic este contrafăcut.
75. 5G
Pentru al doilea an pe lista de tendințe identificate de FTI se află standardul de transmisii de date de mare viteză 5G.
Sistemul 5G este tehnologia wireless ajunsă la cea de-a 5-a generație. Am avut 1G la începutul anilor ’90 și 2G spre sfârșitul acestora, standarde care ne permiteau transmiterea de mesaje text între două telefoane mobile. 3G ne-a adus internetul în buzunar, iar în prezent, prin 4G, putem descărca și încărca fișiere de dimensiuni mari direct pe și de pe telefonul mobil. 5G va însemna o creștere semnificativă a vitezei cu care navigăm pe internet — vom putea descărca și încărca fișiere foarte video foarte mari, Ultra HD și 3D și va face posibilă folosirea dispozitivelor VR direct în cloud. Vom ajunge la viteze medii de 10 gigabits/s, ceea ce va constitui un plus pentru organizațiile media care distribuie conținut video. Conform estimărilor, răspândirea la scară mare a standardul 5G va avea loc în jurul anului 2022.



Share by email Share on Facebook

Informaţii utile

  • Scrie mai jos un comentariu
  • Îţi place articolul, dă un "LIKE".Informaţiile sunt utile -> SHARE
  • Dacă ţi-a plăcut dă un vot (steluţe) articolului sau editorului.
  • Acest site nu răspunde pentru postări. Utilizatorii îşi asumă integral răspunderea pentru conţinutul postat.
  • Acest site nu este implicat în nici o tranzacţie şi nici nu controlează plăţile, transportul, garanţia tranzacţiilor, nu oferă "protecţia cumpărătorului" dar nici "certificarea vânzătorului".

Comentează (spam şi mesaje ofensatoare vor fi şterse)


Contactează editorul

Trebuie să fi autentificat sau înregistrat cu un cont nou pentru a putea contacta advertiserul

Autentificare Înregistrare cont nou gratuit

Anunţuri asemănătoare

    000webhost logo