Donald Trump a discutat cu Vladimir Putin despre crizele din Siria, Iran, Coreea de Nord şi Ucraina/

  • Publicat: 22/11/2017
  • Vizualizări - 1

Preşedintele SUA, Donald Trump, a discutat prin telefon, marţi, cu omologul său din Rusia, Vladimir Putin, despre crizele din Siria, Iran, Coreea de Nord şi Ucraina, anunţă Casa Albă, potrivit site-ului agenţiei Associated Press.
Conversaţia telefonică între Donald Trump şi Vladimir Putin a avut loc la mai puţin de 24 de ore de la întrevederea liderului de la Kremlin cu preşedintele Siriei, Bashar al-Assad.

Preşedintele Siriei s-a aflat în staţiunea rusă Soci, situată pe litoralul Mării Negre, unde urmează să aibă loc o reuniune a liderilor din Rusia, Turcia şi Iran.

Kremlinul a anunţat marţi că Bashar al-Assad a fost consultat în legătură cu iniţiative de pace elaborate de Rusia, Turcia şi Iran.
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a discutat cu omologul său american Donald Trump, despre soluţionarea crizei din Siria, evocând necesitatea respectării suveranităţii acestei ţări, anunţă Kremlinul, potrivit site-ului agenţiei Tass.

"Preşedintele Vladimir Putin a manifestat disponibilitatea de a facilita un proces de soluţionare a crizei siriene pe baza Rezoluţiei 2.254 a Consiliului de Securitate ONU, în cadrul acordurilor stabilite în formatul Astana şi al poziţiei comune cu preşedintele SUA după întrevederea din Vietnam", a transmis Kremlinul.

Vladimir Putin şi Donald Trump au evidenţiat importanţa menţinerii suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale a Siriei, precizează Preşedinţia Rusiei.



Share by email Share on Facebook

Informaţii utile

  • Scrie mai jos un comentariu
  • Îţi place articolul, dă un "LIKE".Informaţiile sunt utile -> SHARE
  • Dacă ţi-a plăcut dă un vot (steluţe) articolului sau editorului.
  • Acest site nu răspunde pentru postări. Utilizatorii îşi asumă integral răspunderea pentru conţinutul postat.
  • Acest site nu este implicat în nici o tranzacţie şi nici nu controlează plăţile, transportul, garanţia tranzacţiilor, nu oferă "protecţia cumpărătorului" dar nici "certificarea vânzătorului".

Comentează (spam şi mesaje ofensatoare vor fi şterse)


Contactează editorul

Trebuie să fi autentificat sau înregistrat cu un cont nou pentru a putea contacta advertiserul

Autentificare Înregistrare cont nou gratuit

Anunţuri asemănătoare

    000webhost logo